Romgaz și Nuclearelectrica, vitale pentru alimentarea cu energie electrică și gaze naturale a României și cu proiecte masive de investiții în derulare, vor fi scutite de obligația impusă în ianuarie de Guvern tuturor companiilor de stat aflate pe plus, prin ordonanță de urgență, de a distribui anul acesta dividende în cuantum de minimum 90% din profitul contabil pe 2021 rămas după deducerea impozitului pe profit.
Executivul intenționează să aprobe în cazul ambelor companii distribuiri de dividende în procent de numai 50% din profit, pentru a le lăsa bani de investiții.
Companiile cu capital integral sau majoritar de stat care au terminat pe plus anul 2021, precum și regiile autonome aflate în această situație, vor fi obligate anul acesta să dea dividende (companiile, către toți acționarii) sau să facă vărsăminte la bugetul de stat (regiile) în cuantum de minimum 90% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit, a decis Guvernul.
Hidroelectrica va distribui 1 miliard lei către acționari, reprezentând surplus realizat din rezerve din reevaluare, decizia fiind aprobată astăzi în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor.
Statul român, care controlează, prin ministerul de resort, compania Hidroelectrica cu 80% din acțiuni, a respins, în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, solicitarea Fondului Proprietatea, acționar minoritar, de plată a unor dividende suplimentare în cuantum de 1,25 miliarde lei. Fondul a cerut dividende suplimentare și de la Nuclearelectrica, în sumă de 512 milioane lei, iar o decizie este așteptată pentru finele săptămânii, anticiparea fiind însă pentru același rezultat.
Guvernul PNL condus de Ludovic Orban va trebui să decidă luna viitoare dacă va ceda tentației de a vota "pentru" încasarea la buget a unor dividende suplimentare de peste 1,4 miliarde lei din rezervele financiare ale celor mai eficiente companii energetice de stat, Hidroelectrica și Nuclearelectrica, în condiții de foame bugetară intensă, sau de a rămâne fidel programului său de guvernare și declarațiilor politice de dinainte de alegeri, care criticau politica fostului Executiv PSD, de a goli conturile de investiții ale acestor companii.
Reprezentanții industriei energetice, poate cea mai strategică și cu cea mai intensă componentă de securitate națională din întreaga economie, în care statul deține un rol major nu doar ca legislator și arbitru, ci și ca acționar majoritar sau semnificativ în multe companii majore, au criticat deschis politicile guvernamentale la a treia ediție a Profit Energy.forum, într-un moment în care nu doar că nu se cunosc numele și intențiile viitorului ministru al Energiei, ci nu se știe nici măcar dacă Ministerul Energiei va continua să existe în structura actuală.
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei cu 80% din acțiuni, a intrat în linie dreaptă cu pregătirea achizițiilor de active românești ale grupurilor CEZ și Enel, intenție anunțată în premieră de Profit.ro, fiind în etapa finală a selecției consultanților care îl vor asista în procesul de achiziție.
Procedurile necesare listării la Bursă a Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, sunt într-o fază avansată, iar listarea ar putea avea loc în luna septembrie a anului viitor, a declarat directorul general al companiei, Bogdan Badea, la conferința "Focus Energetic".
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat astăzi, după o discuție cu premierul Viorica Dăncilă, noul președinte al PSD, privind susținerea în continuare a guvernării, că vrea vânzarea unui pachet de 15-20% din compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de Ministerul Energiei cu circa 80% din acțiuni.
Statul român, prin Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), desprinsă din Electrica SA și controlată integral de ministerul de resort, nu a avut succes în ultimul litigiu cu grupul italian Enel, judecat la Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațională (ICC) de la Paris, pretențiile sale la dividende nefiind confirmate de instanță, au declarat, pentru Profit.ro, surse la curent cu speța. Litigiul a fost inițiat în urmă cu 3 ani.
Hidroelectrica este obligată să vândă în 2019 pe piața reglementată peste 1,63 milioane MWh de energie, echivalentul a aproape 10% din producția de anul trecut a companiei, la un preț reglementat de 111,61 lei/MWh. În 2018, prețul mediu ponderat al energiei tranzacționate pe bază de contracte bilaterale la OPCOM a fost de 220-230 lei/MWh.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de Ministerul Energiei cu circa 80% din acțiuni, caută un consultant juridic internațional care să îi ofere asistență în procesul de listare la Bursă. Demersul confirmă informațiile publicate de Profit.ro în urmă cu o săptămână.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, și-a bugetat pentru 2019 un profit brut de 980,93 milioane lei, în scădere cu 56% față de anul trecut, proiectul de hotărâre de Guvern de aprobare a bugetului companiei trecând sub tăcere influența OUG 114/2018, care a impus Hidroelectrica vânzări la preț reglementat și i-a majorat contribuția bănească către ANRE de la 0,1 la 2% din cifra de afaceri anuală, asupra rezultatelor anticipate ale producătorului de energie hidro.
Ministrul Finanțelor Publice (MFP), social-democratul Eugen Teodorovici, a făcut o adevărată demonstrație publică de forță la o conferință pe teme energetice organizată de DC News, șicanându-l în permanență pe colegul său din Guvern, ministrul ALDE al Energiei Anton Anton, și făcându-le reproșuri și trasându-le indicații pe un ton autoritar șefilor companiilor energetice prezenți la eveniment, companii aflate în subordinea ministerului condus de Anton sau la care Ministerul Energiei este acționar principal.
Statul a decis să nu mai încaseze dividende sub formă de numerar extras din conturile companiei, ci să i se aloce acțiuni noi la companie în contul dividendelor cuvenite, majorându-și astfel cota de participare la aceasta.
Potrivit proiectului de buget pe 2019, statul român a încasat în 2018 venituri din dividende de la companii la care este acționar în sumă totală de 7,11 miliarde lei, în creștere cu 32% față de 2017, și estimează pentru anul în curs încasări din această sursă în scădere doar ușoară, la 6,83 miliarde lei.
Prevederile Ordonanței de urgență care au provocat cele mai mari nemulțumiri industriilor afectate sunt măsurile de suprataxare a băncilor, companiilor energetice, jucătorilor din telecom și operatorilor de jocuri de noroc, de plafonare a prețurilor la gaze naturale și energie electrică și de modificare radicală a legislației sistemului pensiilor private obligatorii (pilonul II), prin introducerea posibilității de stopare a viramentelor lunare la cererea participanților, scoatarea din sistem a salariaților din construcții, reducerea comisioanelor percepute de administratori și majorarea exponențială a necesarului de capital al acestora.
În plus, rectificarea bugetară prevede compensarea parțială a minusurilor mari de încasări din TVA și accize, de peste 3 miliarde lei, cu încasări suplimentare din dividende de la companii de stat, în special energetice, estimate la aproape 2 miliarde lei.
Agenția de evaluare financiară Moody’s arată că nivelul net de îndatorare al Transelectrica este redus, ceea ce se reflectă în robustețea indicatorilor săi financiari. Totuși, agenția menționează că actualul raport pozitiv dintre disponibilitățile financiare ale companiei și necesarul său de cheltuieli s-ar putea diminua, dacă investițiile vor crește de la actualele niveluri reduse.
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), compania desprinsă din Electrica SA și controlată integral de Ministerul Energiei, care gestionează participațiile statului la subsidiarele Enel din România și litigiile legate de acestea, a terminat anul trecut cu un profit net record, de peste 1,8 miliarde lei, de circa 45 de ori mai mare față de rezultatul pozitiv din 2016.
Ministerul Energiei deține participații minoritare de 31,82% din acțiunile furnizorului de energie și gaze naturale E.ON Energie și de 13,51% din capitalul operatorului de distribuție Delgaz Grid.
Ministrul a făcut această afirmație în contextul în care a admis că operatorii din subordinea ministerului său și-au îndeplinit în proporții foarte mici programele de investiții pe anul acesta, la care reprezentanții opoziției în Comisie i-au atas atenția că Guvernul a luat sume foarte mari de la aceste companii în 2017, prin impunerea acordării de dividende suplimentare din profiturile reportate și din rezerve.
Proiectul de rectificare a bugetului de stat, publicat vineri de MFP, prevede majorarea veniturilor bugetare din dividende cu circa 2,14 miliarde lei față de prevederile inițiale de 3,14 miliarde lei din Legea bugetului pe 2017, adică cu aproape 32%. Anul trecut, statul a încasat din dividende mai mult de 2,2 miliarde lei.